Simptomele AVC, chiar dacă dispar repede, necesită o evaluare de urgență!

O nouă declarație științifică a Asociației Americane a Inimii discută despre evaluarea rapidă a atacului ischemic tranzitoriu (AIT) din cauza riscului ridicat de accident vascular cerebral în viitor.

• Diagnosticarea unui atac ischemic tranzitoriu (AIT), numit uneori „accident vascular cerebral de avertizare”, este o provocare, deoarece simptomele dispar adesea într-o oră.
• Aproape unul din cinci oameni care au un AIT suspectat vor avea un accident vascular cerebral complet în trei luni, iar doi din cinci, având în vedere scanarea corespunzătoare, vor afla că au avut de fapt un accident vascular cerebral în loc de un AIT.

Un AIT(atac ischemic tranzitoriu) este mai precis descris ca o lovitură de avertizare, mai degrabă decât un „mini-accident vascular cerebral”, așa cum este adesea numit. Simptomele AIT sunt aceleași cu simptomele accidentului vascular cerebral, doar temporare.

Ele încep brusc și pot avea oricare sau toate aceste caracteristici: simptomele încep puternice apoi dispar, simptomele durează de obicei mai puțin de o oră, cădere facială, slăbiciune pe o parte a corpului, amorțeală pe o parte a corpului, dificultăți în găsirea cuvintelor potrivite/vorbirea tulbure, amețeli, pierderea vederii sau probleme la mers.

Acronimul FAST (preluat din engleză) pentru simptome de accident vascular cerebral poate fi folosit pentru a identifica un AIT:

F (face/față) ― Fața căzută sau amorțeală;
A (arm/braț)― Slăbiciunea brațului;
S (speech/vorbire) ― Dificultate de vorbire;
T (time/timp)― E timpul să sunați de URGENȚĂ un medic/serviciu de ajutor specializat, chiar dacă simptomele dispar.

Conceptul tratamentului maladiilor cerebro-vasculare permanent evoluează.

S-a evidenţiat deja că răspunsul prompt şi tratamentul efectiv poate proteja arii largi de ţesut cerebral de leziuni ireversibile. Managementul adecvat al AVC-ului depinde de diagnosticul cert și cât mai urgent. Serviciul Neurologic Specializat necesită a fi dotat cu utilaj neuroimagistic modern (CT) şi laborator clinic performant.

Terapia trombolitică este direcția principală ce se bazează pe conceptul că majoritatea AVC lor ischemice se dezvoltă în urma ocluziilor arteriale de origine trombotică sau trombembolică. Restabilirea precoce a circulației în teritoriul afectat prin recanalizarea unei artere intracraniene ocluzionate, păstrează ţesutul neuronal afectat reversibil în penumbră. Restabilirea funcției neuronale reduce invaliditatea neurologică manifestă clinic.

Persoanele cu factori de risc cardiovascular

Persoanele cu factori de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea, colesterolul crescut și fumatul, prezintă un risc crescut de accident vascular cerebral și AIT. Alte afecțiuni care cresc riscul de AIT includ boala arterelor periferice, fibrilația atrială, apneea obstructivă în somn și boala coronariană. În plus, o persoană care a avut un accident vascular cerebral anterior prezintă un risc ridicat de AIT.

CONCLUZIE:

Multe accidente vasculare cerebrale pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viațăa sănătos și tratarea optimă a factorilor de risc vascular. Se recomandă, activitate fizica regulată, adoptarea unei alimentații sănătoase, renunțarea la fumat și la consumul de alcool. Menținerea unei greutăți normale, tratamentul optim al hipertensiunii arteriale, hipercolesterolemie, diabet sunt și ele recomandate.

Sursa: heart.org

P.S. Știați că în cazuri de urgență un singur apel telefonic la eTeledoc vă poate salva viața? eTeledoc, este Serviciul de Urgență care face vă poate salva viața când urgențele medicale te iau pe nepregătite!

Afla-ți mai multe despre pachetele eTeledoc, aici:➡️ https://eteledoc.ro/pachete/