În autoevaluarea sănătății este bine să avem în vedere 10 aspecte pe care să le urmărim pentru o acuratețe cât mai bună. Dacă urmărim și remediem orice apare negativ în această autoevaluare, aproape că nu e nevoie să ajungem la medic. Vindecarea este apanajul organismului nu al medicamentelor de la farmacie.

Știați că?

Peste 85% din durerile de cap sunt date de deshidratare și de lipsa de sodiu din corp.

Greutatea

Trebuie verificată săptămânal. Nu zilnic, ci o dată pe săptămână. Greutatea reală se verifică după ce cu o seară înainte nu ați mâncat nimic. Dimineața luați o gură de cafea, eliminați, astfel, și conținutul colonului, iar apoi veți putea verifica greutatea reală.

Tensiunea

Nu verificăm tensiunea dacă avem 25 de ani. Dar dacă suntem trecuți de 40 de ani e bine să o verificăm cu ajutorul fie al ceasurilor smart, al altor echipamente de telemedicină și al aparatului de măsurat tensiunea.

Glicemia

Poate fi păstrată în limitele normale dacă nu exagerăm cu consumul dulciurilor.

Respirația

Este bine să verificăm respirația prin intermediul a câtorva exerciții. Putem vedea câte ture de bloc dăm alergând, sau câte etaje urcăm fără să ni se taie respirația. Nu discutăm însă de cazurile de dispnee, tăiatul respirației chiar și atunci când stăm jos. Aceea este o boală.

Colesterolul

Nu trebuie să fie nici prea mic, nici prea mare. Dacă avem o dietă potrivită, acesta va fi în limitele normale.

Există totuși și situații în care nu avem cum să facem singuri autoevaluarea și atunci este bine să ne prezentăm la un medic specialist.

Vederea

Aceasta trebuie evaluată. Evaluarea trebuie făcută neapărat la copiii de trei, patru ani care încă nu au formată capacitatea de a descrie cu exactitate problema cu care se confruntă. La copii viciile de vedere se pot trata aproape în procent de 100%.

ORL

Este foarte importantă verificarea auzului. În cazul în care am lucrat într-un mediu cu zgomote foarte puternice, sau am avut numeroase otite în copilărie etc, e bine să urmărim evoluția auditivă.

Verificare dermatologică

Acest plan, al verificării stării pielii, este deosebit de important pentru sănătate, întrucât trebuie să aflăm din timp de posibila existență a unor leziuni maligne.

Somnul

Un somn de aproximativ 7-8 ore pe noapte este esențial. Cunoaștem cu toții beneficiile pe care le are somnul în sine, de regenerare a organelor, de întindere a coloanei etc. Dacă, totuși, aveți probleme în obținerea unui somn odihnitor, puteți merge la o clinică specializată.

Fără excese

Aici vom atrage atenția asupra oricărui tip de exces. Ne putem opri asupra excesului de medicamente, de alcool.

Autoevaluarea stării de sănătate este, deci, un proces important prin care ne putem ține departe de medici și medicamente.